Un film ca un puzzle în iarbă

Box Office. Covorul roșu. Rochiile semnate de designerii vremii. Glumițele ce vor să pară spontane, chiar dacă au fost scornite cu săptămâni înainte, din discursul de Oscar. Filmele bune sunt la mile distanță de toate acestea.

Fiorul și imaginea, iată adevăratele ingrediente care te fac să intri în orbita unui film. Așa mi s-a întâmplat cu Stoker, un thriller psihologic care a apărut anul trecut. Filmul m-a purtat într-o călătorie care începe la sfârșit, făcându-mă să văd fiecare detaliu cu alți ochi. La prima vedere, un film despre criminali. N-o să găsiți în schimb în Stoker nici gangsteri cu replici tăioase, nici monștri înfiorători, nici doctori care-și ucid pacienții cu sânge rece, doar suflete zdrobite, care au avut la un moment dat conștiință, atâta doar că au lăsat-o undeva pe traseu.
Universul la limita dintre adolescență și maturitate al unei fete, India (Mia Wasikowska), e tulburat de moartea tatălui ei într-un îngrozitor accident de mașină. Când pe nepusă masă apare excentricul unchi Charlie (Matthew Goode), India și mama sa Evelyn (Nicole Kidman) vor constata mai întâi sec, apoi din ce în ce mai indeaproape, puterea de seducție a acestuia.

Musafirul se instalează la conacul izolat locuit de cele două femei fără a da semne că ar dori să plece curând. Unchiul Charlie e o prezență periculoasă, dar magnetică, iar India, aparent o copilă naivă, ajunge să pună cap la cap piesele unui puzzle la al cărui capăt stă un criminal – ea însăși. Departe de a fi un film despre răzbunare și crimă, Stoker reușește să transmită o fascinație aparte, fascinația pentru rău, pentru puterea pe care ți-o dă vulnerabilitatea celui din fața ta. Un tabu care zace în om și pe care regizorul sud corean Park Chan-wook știe să-l insinueze ca nimeni altul.

Pe măsură ce Charlie seduce mama și fiica cu abordări diferite, nici nu știi dacă India e o tânără fată exploatată sau dacă l-a așteptat toată viața pe unchiul Charlie pentru a-i valida ascunzișurile unui suflet întunecat. Poate e câte puțin din fiecare.

Filmul te poartă rareori dincolo de porțile ciudatei familii Stoker, cu lacătale ei care ascund secrete. Răbufnirile morții apar doar după serii de scene care creează o tensiune insuportabilă, dar care sunt presărate cu imagini simbol pentru artă și literatură. Una peste alta, un film deranjant de bun.

Articolul participă la concursul “Movie time!”, organizat de Cudi & Ketherius.

Advertisements

One thought on “Un film ca un puzzle în iarbă

  1. Pingback: Ketherius & Cudi » Concurs „Movie time!”

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s